Doi bărbați din județul Dolj, de 33, respectiv 40 de ani, au murit luni, 16 septembrie, în urma unui accident care s-a petrecut în localitatea Plopsor.
În noaptea de 15 spre 16 septembrie a.c., ora 00.26, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 552, în localitatea Plopșor.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr, de 33 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 552, din direcția Vârtop către Plopsor, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, fiind găsit decedat.
De asemenea, în interiorul autoturismului a fost găsit încarcerat un bărbat de 40 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, din nefericire fiind declarat și decesul acestuia.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.