Accident feroviar în Teleorman: Trenul IR 1822 a frânat de urgență pentru a evita coliziunea cu un marfar deraiat

0

Cel puțin 35 de persoane au fost rănite după ce mecanicul unui tren de marfă a frânat pentru a evita ciocnirea cu o garnitură de marfă care deraiase între localitățile Măldăeni şi Roșiorii de Vede, transmite Antena 3 CNN.

Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului.

Dintre răniți, trei au fost transportați la spital și alți 10 au primit îngrijiri la fața locului.

A fost activat planul roșu de intervenție în urma incidentului.

Accidentul feroviar din Teleorman: trenul de călători a frânat de urgență pentru a evita impactul

„Salvatorii au ajuns în zonă cu peste 20 de ambulanțe și echipaje de descarcerare. 10 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului iar trei au fost transportate la spital.

Trenul IR (InterRegio) 1822 care circula pe ruta Arad – București a fost nevoit să frâneze de urgență atunci când a constatat că pe calea de rulare se află un marfar deraiat transportat autoturisme spre portul Constanța.

Responsabilii feroviari spun că este posibil să apară mai multe întârzieri în urma accidentului de azi dimineață”, a transmis corespondentul Antena 3 CNN Delia Bulgaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.