Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat,luni, că a sesizat Parchetul, după ce a descoperit că Marilena Bogheanu, fost director al a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, ar fi semnat o serie de documente aferente proiectului în cadrul căreia a exercitat funcția de manager de proiect, încasând venituri în cuantum total de 56.108 lei.
”Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către BOGHEANU MARILENA a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea funcției de director general a semnat o serie de documente aferente proiectului în cadrul căreia a exercitat funcția de manager de proiect, încasând venituri în cuantum total de 56.108 lei.”