Ministrul Finantelor creste deficitul si se imprumuta la dobanzi de peste 8%

0
30

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat miercuri că îi pare rău că avem această procedură de deficit excesiv şi că el consideră că România nu ar fi trebuit să intre în procedură de deficit excesiv.

”România este într-o reducere de deficit, în ultimii doi ani, este într-o procedură de deficit excesiv, planul este îndeplinit până la acest moment, şi 2022 şi 2021 au însemnat o reducere de deficit de la 9,4% la 5,7%, vorbim de deficitul cash şi pe ESA, închidem deficitul în 2022 sub deficitul programat şi asumat în faţa Comisiei Europene, respectiv în jur de 6%. Acest trend va continua şi în 2023, unde avem programat un deficit de 4,4% şi evident şi în 2024 când vom ajunge sub 3%”, a spus ministrul Finanţelor la Parlament.

l a arătat că, „pe partea cealaltă, de dobânzi, dobânzile sunt efectul datoriei pe care o ai”.

Despre rata dobânzilor, el a spus că a ajuns sub 8%

”Stocul de datorie comportă un cost crescut de finanţare şi nu în ultimul rând, reflectă un rating de ţară pe care îl ai şi un impuls sau o cauză principală, inflaţia. Toată lumea ştie că avem inflaţie, nu numai noi ci şi celelalte ţări. Dacă vreţi să discutăm cât au crescut dobânzile în România, am plecat de la un nivel crescut când am preluat guvernarea, 8,5%, acum suntem la sub 8%, dar avem ţări din jurul nostru şi din regiune unde dobânzile au crescut cu 300 sau 400%, ceea ce nu e cazul României”, a arătat Adrian Câciu.

”Noi am avut o abordare şi o guvernare prudentă, am acţionat pe palierul pe care ni l-am asumat şi cu Comisia şi în faţa Parlamentului, derapajele nu au existat şi evident că investitorii au venit şi au finanţat România şi finanţează în continuare România. Mai mult decât atât, au venit şi cu investiţii străine într-un volum zic eu istoric”, a mai spus el. Întrebat când scăpăm de această procedură de deficitul excesiv, ministrul Finanţelor a spus: ”Eu sunt ancorat în ea, să scăpăm în 2024, aşa cum este asumată. Îmi pare rău că avem această procedură de deficit excesiv, poate să se supere oricine pe mine, eu consider că România nu ar fi trebuit să intre în procedură de deficit excesiv pentru că, la data când s-a declanşat această procedură, clauza era suspendată în Europa”.

”Nu suntem singura ţară care avem peste 3% deficit şi este grav că avem deficit dar îl reducem, dar puteam şi atunci să nu intrăm în acest deficit excesiv pentru că vedeţi ce s-a întâmplat, am scăpat de pandemie dar au apărut alte crize. Crizele acestea înseamnă că trebuie să rezolvi în primul rând problema populaţiei şi a economiei şi pentru asta trebuie să ai spaţiu fiscal. Eu am negociat toate aceste elemente, şi la ECOFIN şi în discuţiile cu comisarii, astfel încât populaţia să nu resimtă faptul că suntem într-o procedură de deficit excesiv şi din contră, trebuie să dăm o serie de compensaţii”, a explicat ministrul.

Despre costul dobânzilor, Câciu a spus că este în jur de 30 de miliarde de lei, aşa cum este asumat în programul bugetar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.